Fondurile europene destinate silviculturii pentru construirea de drumuri forestiere si corectarea torentilor vor putea fi accesate si de directiile silvice, nu numai de administratia centrala a Romsilva, a declarat, pentru Agerpres, directorul general adjunct al Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva, Gheorghe Nichiforel.
“In prezent a fost modificat actul normativ prin care fondurile europene din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) pot fi atrase si de directiile silvice, acestea fiind eligibile in momentul de fata pentru depunerea de proiecte in cadrul masurii 125 ‘Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii pana in anul 2013′”, a spus Nichiforel.
In prezent, ghidul solicitantului pentru masura 125 este publicat pe site-ul MAPDR pentru consultare, masura urmand sa fie lansata cel tarziu in aceasta toamna. “Ghidul solicitantului se afla pentru consultare pe o perioada de 30 de zile, urmand sa fie lansata ulterior. Consider ca in aceasta iarna vom putea pregati studiile de fezabilitate pentru depunerea cererilor de finantare privind construirea de drumuri forestiere si corectare de torenti, iar ulterior vom lansa si licitatiile”, a spus Nichiforel.
Romsilva intentioneaza sa atraga, pana in 2013, aproape jumatate din fondurile europene alocate sectorului forestier prin acesta masura din PNDR. “Vrem sa accesam din fonduri europene peste 100 de milioane de euro, pana in 2013, din suma totala de 267 milioane euro alocata masurii 125″, a adaugat Nichiforel. Directorul general adjunct al RNP a afirmat ca aceasta masura este foarte importanta pentru accesibilitatea in fondul forestier si corectarea torentilor, in conditiile in care 25 la suta din masa lemnoasa este inaccesibila la ora actuala.
Continuarea articolului aici.
Sursa: www.greenreport.ro
Articole asemanatoare: