Subprefectul Ciprian Băncilă s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Asociaţiei EPAL-RO ECO Protection Activities&Learning (ONG care a devenit custodele sitului Natura 2000 Avrig-Scorei-Făgăraş), Iuliu Miklos, şi cu primarii celor cinci localităţi din judeţ pe raza căreia se întinde această arie de protecţie specială avifaunistică.
Potrivit HG 1.284/2007, acest sit se întinde atât la nivelul judeţului Braşov, cât şi pe raza judeţului Sibiu, de o parte şi de alta a cursului râului Olt şi ocupă 4% din comuna Beclean, 1% din municipiul Făgăraş, 3% din teritoriul localităţii Ucea, 3% din Viştea şi 7% din Voila. În acest areal trăiesc 29 de specii de păsări protejate, iar aria de protecţie avifaunistică este tranzitată de 86 de specii prevăzute în Convenţia asupra păsărilor migratoare. În plus, două dintre tipurile de păsări întâlnite aici sunt specii periclitate la nivel global. În perioada de migraţie, situl, cu o suprafaţă totală de 2.788 ha, adăposteşte peste 20.000 de exemplare de păsări de baltă.
Custodele sitului Natura 2000 a anunţat că în perioada următoare va demara procedurile pentru delimitarea exactă şi cartografierea sitului, cu scopul elaborării planului de management necesar administrării şi prezervării zonei.
Continuarea articolului aici.
Sursa: www.adevarul.ro
Articole asemanatoare: