O noua raza de natura

Asociaţia 34Life şi-a continuat misiunea de la Centrul de Zi pentru Copii Nevăzători “Rază de Lumină” din oraşul Braşov. Desfăşurată cu sprijinul firmelor Decorator, Marsipo Prod,  Profiteam Solutions şi Vitrarom acţiunea O rază de Natură ne-a permis amenajarea unui gard corespunzător pentru împrejmuirea Centrului.

Beneficiind de prezenţa echipei de hochei ASC Corona 2010 Braşov precum şi de voluntarii din partea Asociaţiei 34Life am realizat montarea unui gard de lemn, respectiv vopsirea acestuia, asigurând astfel, o locaţie mai sigură pentru beneficiarii centrului.

I-am rugat pe jucători să ne scrie câteva rânduri despre aceasta acţiune, ce a insemnat pentru ei, dacă au mai participat la astfel de evenimente, respectiv dacă ar mai participa.

 

Virág Csanád

“… Când am auzit de această acţiune am fost foarte încântat. M-am gândit cum va fi, dar nu mi-am imaginat că vom avea parte de o astfel de echipă profesionistă. Am mai participat la amenajări de gard, dar nu în scopuri caritabile, m-am bucurat foarte mult că am putut lua parte la acest eveniment, m-am simţit bine, dispoziţia fiecăruia a fost foarte bună, şi mă bucur foarte mult că am putut ajuta. Aş fi încântat să mai particip oricând la evenimente de acest gen…”

Levente Zsók

“…A fost un sentiment formidabil că am putut ajuta, am putea chiar să mai facem astfel de acţiuni, aş mai participa oricând la astfel de evenimente. Mi-a făcut o deosebită plăcere că am putut participa ! Multumesc…”

János Imre

“…M-am bucurat foarte mult că am putut lua parte şi am putut să fiu prezent la un astfel de eveniment. M-am simţit foarte bine, dispoziţia, compania şi atmosfera şi desigur de unde vin şi roadele muncii, acel gard … frumos. Mă cuprinde un sentiment de bucurie că am putut ajuta şi oricând aş mai participa. Mulţumesc foarte frumos pentru invitaţie.”

Csergő István

“…Din momentul în care m-au anunţat că va fi o acţiune de caritate, m-am bucurat că pot participa. Mă bucur că am putut aduce un plus de bucurie, m-am simtit foarte bine, iar gardul este o reuşită. Aş fi încăntat să mai iau parte la astfel de evenimente… puteti conta pe mine…”

 

 

Asociaţia Catharsis Braşov

 

”… Vă mulţumim pentru implicare în viaţa educativă şi emoţională a copiilor din centru. Tineţi-o tot aşa, copiii “noştri” au nevoie de susţinerea voastră…”

 

Milena Popa

 

“…Jucătorii echipei de hochei ASC Corona 2010 Braşov au avut o contribuţie extraordinară! Nu m-am gândit că voi vedea atât de multă pricepere într-o activitate complet diferită de ceea ce fac ei pe gheaţa iar toată acţiunea s-a desfăşurat într-o atmosferă de veselie şi entuziasm!

Mai mult de atât, copiii şi tinerii care frecventează centrul sunt foarte mândri că aceşti sportivi, atât de iubiţi de publicul braşovean, au venit, în puţinul lor timp liber, să amenajeze spaţiul în care se desfăşoară o parte din activităţile Centrului de Zi pentru Copii Nevăzători “Rază de Lumină”.

Suntem cu atât mai bucuroşi cu cât o parte din popularitatea acestor oameni se răsfrânge şi asupra noastra, aducând în conştiinţa comunităţii partea nevăzută şi nevăzătoare a societăţii…”

 

Vă invităm să priviti câteva instantanee de la acţiune şi sperăm să fiţi alături de noi şi în activităţile ulterioare:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.489247694426749.114052.100000245679161&type=3

Despre 34Life

Facem parte din aceea categorie de oameni care nu consideră că “Eco” este doar un termen la modă, ci o stare de spirit, un manifest zilnic. Ştim că planeta nu poate fi salvată într-o singură zi, dar stă în puterea noastră să acţionăm zilnic pentru a o face mai curată, mai puţin poluată, mai frumoasă.


Recomandă prietenilor tăi acest articol:

Comments are closed.

line
footer
Powered by WordPress | Designed by RaduM & Elegant Themes hosted by xServers